Cartea de referință în materie de bune maniere este în România cartea ”Codul bunelor maniere astăzi” de Aurelia Marinescu, apărută la editura Humanitas (noi am avut acces la ediția a treia, publicată în 2008).

Faptul că s-au vândut peste un sfert de milion de exemplare e edificator pentru notorietatea lucrării și nu poate decât să ne bucure. E genul de carte care ar trebui sa o găsim în fiecare casă și chiar în fiecare companie / firmă. Mă bucur să spun că și firmele au început să își formeze biblioteci proprii și cu alteceva decât bibliorafturi de acte contabile.

În această carte am găsit multe informații cu referire la manierele recomandate în trafic și pe stradă, majoritatea concetrate în capitolul 11 – Comportamenul civilizat în viața de zi cu zi. În continuare voi cita o parte din informațiile din acest capitol dar vă învit să parcurgeți toată cartea și chiar să vă întregiți biblioteca și să achiziționați cartea – o puteți comanda on-line de pe siteul Humanitas.

Cum ne purtăm pe stradă
Când ieșim din casă, este obligatoriu să avem un aspect îngrijit. Să fim curați, pieptănați și îmbrăcați decent. Nu este permisă nici o excepție de la această regulă, chiar dacă ne ducem doar la colț să luăm pâine. [...]

În general, să nu-i deranjăm pe ceilalți. Dacă din întâmplare am atins pe cineva, vom spune politicos ”Pardon!” sau ”Vă rog să ma scuzați!”. Răspunsul firesc este ”Nu face nimic!” și nu… ”Fii atent, boule!”, cum auzim deseori.[...]

Greșeli de nepermis
Aruncăm hârtii sau resturi de mâncare pe stradă. Să căutăm un coș de gunoi sau să le păstrăm până acasă și să nu ne mai plângem că, din cauza… primarilor, orașul e murdar.
Ne ridicăm ciorapii în văzul lumii.
Ne pieptănăm, ne dregem fardul, ne ștergem pantofii, ne curățăm unghiile în public! Toate acestea se fac înainte de a pleca de acasă.
Fumăm pe stradă, deși un bărbat civilizat nu face asta, iar o femeie în nici un caz.[...]

Să presupunem că ne plimbăm, pur și simplu. De regulă, locul doamnei este în partea dreaptă a bărbatului. Dacă merg pe trotuar, din dorința de a o proteja, bărbatul se așează întotdeauna spre bordură. Astfel, doamna va fi ”la adăpost” și, în plus, va putea privi nestingherită vitrinele magazinelor, aflate mai aproape de ea. [...]

Transportul în comun și politețea
Și în mijloacele de transport în comun, unde avem de-a face cu persoane total necunoscute, comportamentul nostru trebuie să se supună anumitor reguli de politețe.
În stație, în general, ar trebui să se stea la rând. Se practică acest lucru în numeroase țări și este foarte eficient.
La urcare, veți acorda prioritate doamenlor, persoanelor mai în vârstă, femeilor cu copii în brațe, infirmilor. Dacă este aglomerație, vă veți pregăti din timp să coborâți, spunându-le celor din față ”îmi permiteți?” sau ”coborâți la prima stație?”, pe un ton civilizat și fără a vă face loc cu coatele. În nici un caz nu veți pune mâna pe cineva. Dacă, din greșeală, ați lovit o persoană, trebuie să-i cereți scuze. [...]

Cum ne comportăm în mașinile mici
Taxiuri și mașini oficiale
Nici atunci când circulăm cu alte mijloace de transport nu ne purtăm la întâmăplare. Într-un taxi, de pildă, un client nu se așează lângă șofer decât dacă dorește să vadă orașul. O adevărată doamnă nu stă pentru nimic în lume în față! Bărbatul care însoțește o doamnă nu se va așeza nici el lângă șofer, ci în spatele acestuia, cu doamna alături, în dreapta. La capătul călătoriei, doamna rămâne așezată, domnul coboară, înconjoară mașina prin față, o ajută pe doamnă să coboare, apoi plătește șoferul.
Dacă sunt trei persoane, două doamne și un domn, domnul stă lângă șofer – nu se înghesuie toți trei în spate, crezând că așa se face. Dacă e vorba de trei doamne, lângă șofer se așează cea mai tânără.
Aceleași reguli se respectă și în mașinile oficiale. Directorul general se va așeza pe bancheta din spate, în diagonală cu șoferul, chiar dacă sunt doar ei doi în mașină.

Mașini particulare
În mașinile particulare, când avem invitați, regulile sunt aceleași ca în casă: invitatul de onoare, doamna în vârstă, domnul în vârstă, superiorul se așează în dreapta persoanei aflate la volan. Cu centura bine fixată, acesta este un loc bun, sigur și comod. Dacă în mașină sunt numai două persoane, ar fi nepoliticos să stăm în spate, așa că ne vom așeza lângă cel care conduce.
Toate aceste lucruri se discută înainte de urcare. Se cuvine să facem oferta pentru ocuparea locului din față doamnei pe care am invitat-o, chiar dacă soția celui care șofează suferă (în tăcere…). Tot politicos este ca doamna invitată să refuze – și toată lumea e mulțumită.
Când în mașină sunt două cupluri de aceeași vârstă, este firesc ca soția celui care conduce să stea în față. Dacă se discută în prealabil, nu e nici o greșeală ca în față să se afle două doamne, dintre care una conduce, și în spate doi domni. Dar este o gafă ca, atunci când este vorba de două cupluri tinere și o doamnă în vârstă, ”băieții” să se așeze cu naturalețe în față și să le înghesuie pe cele trei doamne în spate, mai ales dacă mașina are două uși. Va fi întrebată fiecare doamnă în parte (ultima fiind soția) dacă nu preferă locul privilegiat. La drumurile lungi se caută o soluție cât mai comodă pentru toți. În acest caz, eticheta este mai puțin rigidă.
În concluzie, locul de onoare este în diagonală cu șoferul în taxiuri sau mașini oficiale și alături de șofer în mașinile particulare.
Proprietarul mașinii deschide portierele, așteaptă ca invitații să se urce, se asigură că ușile sunt închise și apoi se așază (ultimul). La sfârșitul călătoriei este primul care se dă jos din mașină ca să-i ajute pe musafiri să coboare.
Când este posibil, la o traversare sau la un stop, ocupanții mașini îi salută pe pietonii cunoscuți.
La întoarcere, cel de la volan are obligația de a le conduce pe doamne până la ușa casei lor. Dacă la volan se află o femeie, de deschiderea / închiderea portierelor și de bagaje se ocupă unul dintre barbații din mașină. Este de-a dreptul comic ca, dintr-un exces de zel, domnul să ducă poșeta doameni care a șofat! Dar o va ajuta să coboare, oferindu-i mâna. Dacă în mașină sunt două doamne de vârste apropriate, de bagaje se ocupă mai mult cea care nu a șofat.

Banii de benzină
Când invităm pe cineva la o plimbare cu mașina, e urât să îi pretindem bani de benzină. Dacă ne oprim la un restaurant, nu vom avea pretenția să ni se plătească consumația. Cheltuielile vor fi împărțite în mod egal – așa este corect. Altfel stau lucrurile dacă prietenii noștri hotărăsc – și noi suntem de acord – să ne ofere o masă când se ajunge la destinație. Drumul ne privește pe noi, masa pe ei.

Alcoolul la volan
Ținuta de gală ne obligă să mergem la recepții, la teatru sau la operă cu mașina. Dacă suntem cu mașina noastră, trebuie să ne hotărâm cine conduce la întoarcere, pentru ca acesta să nu bea nici un strop de alcool. Când ”nu se sacrifică” nimeni lăsăm mașina acolo. O mașină distrusă, spitalizarea sau… o înmormântare costă cu siguranță mai mult decât un taxi!

Conduita și accidentele
Dacă în alte situații respectuarea unor norme (unui cod) este o problemă de opțiune, când suntem la volanul unei mașini devine o necesitate vitală. Undeva în Middle West, la o trecere peste calea ferată, se află un anunț elocvent: ”Trenul are nevoie de 15 secunde pentru a traversa acest pasaj, fie că mașina dumneavoastră se găsește sau nu pe el!” Un viraj periculos este semnalizat astfel: ”Următorul spital este la 200 de mile…” Bătrâna noastră Europă nu apelează încă la umor în acest domeniu, ci recurge tot la semnde de circulație convenționale.
Să nu înțelegem cumva că în America nu există semne de interdicție sau Poliție. Pericolul pe care îl reprezintă atât șoferii, cât și pietonii neatenți este același. Voiam să spun doar că metodele educative americane în domeniul circulației rutiere încearcă, recurgând la umor, să fie mai eficiente.
Aprope zilnic ni se prezintă accidente tragice la TV. Toate au aceeași cauză – nerespectarea unor norme de conduită civilizate. Ne-am aștepta ca, după o astfel de emisiune, bătrânelul cutremurat că un semen de al său a murit în mod absurd, trecând pe roșu, să respecte cu sfințenie indicația semaforului. Dar nu se întâmplă astfel. Vedem cum nenumărați oameni serioși își încearcă ”norocul”, ca la ruleta rusească, sfidând interdicții pe care le cunosc foarte bine. Nu există adulți întregi la minte care să nu știe că nu au voie să traverseze strada oricum și oriunde, că nu este bine să îți lași copilul să se joace în mijlocul drumului sau că atunci când șofezi ești obligat să te oprești și să acorzi prioritate pietonilor chiar din momentul în care aceștia au pus piciorul pe ”zebră”. Pentru un cetățean venit dintr-o țară civilizată, dezordinea ce caracterizează circulația rutieră de la noi, este de neconceput. Am văzut în Germania oameni așteptând răbdători la stop, deși trecuse miezul nopții și străzile erau pustii…
De-a lungul timpului, s-au realizat mii de anchete privind motivele care îi determină pe oameni să încalce regulile de circulație. Răspunsurile sunt mereu aceleași: lipsa de atenție, oboseala și graba. Aș adăuga: lipsa de politețe. Sună poate ciudat, dar acesta e adevărul. Cel care traversează Calea Victoriei pe unde are chef este un om prost crescut.
Comportamentul civilizat în traficul rutier nu are încă o lungă tradiție, asemenea legilor bunei purtări în societate. Nerespectarea normelor de politețe se plătește, cum am văzut, cu excluderea noastră din mediile pe care le frecventam altădată cu plăcere. Nerespectarea normelor de politețe pe șosea se plătește însă cu viata!
Din exemplele date rezultă că aici, mai mult decât în oricare alt domeniu, rigorile legii coincid cu rigorile politeții. Iar dacă legea nu se poate referi la infinitatea de situații ce apar când suntem la volan, punându-ne viața în pericol, normele de politețe o fac!
Un șofer experimentat vă va spune că din vina lui nu poate avea loc vreun accident, dar de fiecare dată când pleacă la drum o face cu teamă. Ea îi este provocată de ”fantezia” și de lipsa de responsabilitate cu care conduc ceilalți.
Domnul care îi face semn unei doamne grăbite să treacă pe roșu pentru a prinde tramvaiul nu este bine crescut dacă nu s-a asigurat, privind în oglinda retrovizoare, că nu-i încurcă pe șoferii din spate. În acest caz, dar și în multe altele, respectarea regulilor de circulație trece înaintea legilor politeții.
Solidaritatea care există – sau care ar trebui să existe – între conducătorii auto pe șosea este tot o formă de politețe. Ea, și nu legea îi obligă să oprească pentru a-i ajuta pe cei rămași în pană și tot ea îi determină să facă un gest amical necunoscutului care le-a permis o depășire. Pe de altă parte, a-i avertiza pe cei care vin din partea opusă că vor întâlni un punct de control sau un radar este o solidaritate prost înțeleasă. Persoanele care, ”păcălindu-i” pe polițiști, conduc apoi cu viteză foarte mare pot deveni victimele unor accidente grave.
Cu toate că subiectul este inepuizabil, ne oprim aici. Nu înainte de a vă recomanda să lăsați o carte de vizită cu scuzele de rigoare pe parbrizul mașinii pe care a-ți lovit-o ușor în parcare. Dumneavostră veți da dovadă că sunteți cu adevărat o persoană bine crescută, iar eu că sunt o naivă incorijibilă.” – paginile 181-196